Procrastinarea își are rădăcinile în mecanismele fundamentale ale modului în care funcționează creierul nostru, mai degrabă decât în simpla lenevie.
Creierul tău caută în permanență modalități de a minimiza amenințările și de a maximiza recompensele imediate, relatează .
Atunci când vă gândiți la o sarcină dificilă, amigdala, organismul responsabil de procesarea fricii, o poate percepe ca pe o potențială amenințare de eșec. Acest lucru declanșează răspunsul „lovește sau fugi”, determinându-vă să evitați disconfortul și să alegeți activități mai plăcute.
Pixabay
Circuitul dopaminei din creier încurajează comportamentele care aduc o gratificare rapidă, cum ar fi derularea pe social media. Un proiect complex cu un rezultat întârziat nu produce aceeași dopamină instantanee, astfel încât creierul tău se opune demarării acestuia.
Din punct de vedere evolutiv, creierul nostru este programat să economisească energie prin prioritizarea obiectivelor de supraviețuire pe termen scurt. Statul pe canapea pare a fi pentru creier o opțiune mai sigură și mai economisitoare de energie decât abordarea unei sarcini de lucru dificile.
Procrastinarea constantă creează un cerc vicios care sporește anxietatea și scade stima de sine. Fiecare evitare a sarcinii nu face decât să confirme creierului că activitatea este într-adevăr periculoasă, consolidând modelul de amânare.
Voința se epuizează ca un mușchi, deoarece necesită o cheltuială semnificativă de energie mentală. A te baza doar pe autocontrol pentru a combate procrastinarea este o cale sigură către frustrare și vinovăție.
Neuroștiințele sugerează o metodă de „recablare” a conexiunilor neuronale prin schimbarea abordării unei sarcini. Trebuie să faceți primul pas astfel încât micîncât să nu provoace rezistență cerebrală.
Reduceți acțiunea planificată la minimul absolut, de exemplu, promisiune „scrieți o propoziție” sau „deschideți un fișier”. Această abordare înșală corpul amigdalei, care nu percepe micropasul ca pe o amenințare serioasă.Concentrați-vă nu pe obiectivul final grandios, ci pe proces și pe cea mai mică acțiune următoare. Este mai ușor pentru creier să se mulțumească cu o acțiune concretă și simplă decât cu o cantitate abstractă și descurajantă de muncă.
Efectuarea regulată a unor micro-pasuri formează noi căi neuronale care leagă activitatea de emoțiile pozitive. În timp, creierul tău va începe să asocieze începerea activității nu cu stresul, ci cu sentimentul de împlinire și cu recompensa pe care o primești.
Această metodă reduce consistent rezistența internă și transformă treptat acțiunea productivă într-un obicei durabil. Vă antrenați creierul să obțină satisfacție din procesul de a merge mai departe, nu doar din rezultatul final.
Astfel, înțelegerea fundamentelor neurobiologice vă permite să nu vă mai luptați cu dumneavoastră înșivă și să începeți să cooperați cu creierul dumneavoastră. Pașii simpli și consecvenți se dovedesc a fi mult mai eficienți decât eforturile titanice de voință în depășirea procrastinării.
Citește și
- Cum să distingi intuiția de frică: 3 metode de lucru pentru cei care se îndoiesc
- Cum să înveți să-ți asculți interlocutorul: trei tehnici pentru imersiune totală în dialog
